Cum se face?

Lutul se colectează din locuri speciale, cunoscute de meșterii locali, apoi se macină, se curăță de impurități, se amestecă cu apă într-o proporție corectă, astfel încât să fie lucrabil, apoi se frământă pentru o omogenizare care se termină abia când vasul prinde formă.

Demult, dar și în culturile tradiționale, vasul se făcea cu cordon de lut. Forma rotundă era obținută strict prin îndemânarea meșterului, adesea o femeie, căci bărbații erau plecați la vânătoare.

Apoi s-a făcut pe roata olarului, acolo unde mâinile bine antrenate ridică ușor masa de lut, apoi o coboară de câteva ori, acest ritual de începere a vasului fiind o precondiție a reușitei sale. Aceasta este prima probă pe care orice vas ceramic trebuie să o treacă, anume proba frământatului, cum o numește meșterul din Baia Sprie, Daniel Leș. Tot el spune că vasul mai are de trecut trei probe importante, asemeni omului în viață, acestea fiind proba făuritului pe roată, proba șlefuirii și proba focului.

Să ridici vasul și să-i dai forma dorita este extrem de simplu doar atunci când privești un meșter cu experiență care în cinci minute finalizează un vas foarte elaborat. În realitate, acele mâini au zeci de ani de experiență și, mai mult decât atât, au generații care au făcut asta cu pricepere înaintea lor. Să simți materialul, să știi cât poți să apeși pe ambele părți, să-l mângâi pentru ca el să crească este tot atât de dificil precum cântatul la un instrument.

Cu toate acestea, spre deosebire de instrumentiștii care, ocazional, primesc aplauze și onoruri, umilii olari, cu privirea lor ațintită spre pământ, trec neobservați.

Odată oprită roata, vasul are forma finală, dar mai trece mult timp până când acesta să țină laptele la prins sau să bucure privirea cuiva. El trebuie să stea la uscat o perioadă, înainte de a fi șlefuit cu piatra, pentru a avea o suprafață fină și plăcută la atingere.

Apoi urmează proba focului, în timpul căreia unele vase crapă, altele plesnesc.